*Publicat initial in revista 22 in colectia ‘Fuzionismul: Un experiment doctrinar al dreptei moderne’.

The basis of conservatism is a desire for less government interference or less centralized authority or more individual freedom and this is a pretty general description also of what libertarianism is. (Ronald Reagan)

S-a spus ca, odata cu disparitia comunismului, dupa caderea, in urma cu 20 de ani, a Zidului Berlinului si dupa colapsul URSS, ar fi incetat sa mai existe inamicul comun ce ameninta Civilizatia Occidentala cu distrugerea, si justifica necesitatea aliantei dintre conservatori si libertarieni, asa cum o crease Ronald Reagan.

A disparut, intr-adevar comunismul?

Tovarasii de drum din stanga americana sau vest-europeana, nu si-au asumat nici pana acum responsabilitatea complicitatii morale ce le revine pentru sprijinirea regimurilor comuniste, ale caror crime nu mai pot fi astazi negate sau ignorate. Dimpotriva, in contextul crizei economice actuale, la a carei producere interventionismul guvernamental al stangii a avut cea mai substantiala contributie, stanga occidentala se deda la cele mai stridente tentative de reconsiderare si recuperare a marxismului.

Desi Rusia si China, confruntate cu rezultatele catastrofale ale economiei planificate, au adoptat, in felul lor, capitalismul, ele nu au devenit democratice, nu au incetat sa manifeste ambitii imperialiste si ostilitate fata de modelul occidental. Gruparile aflate la conducere in aceste tari, precum si in fostele republici sovietice din Asia Centrala, nu sunt supuse nici unui control din partea societatii, statul este atotputernic, drepturile cetatenilor sunt incalcate brutal, opozitia este reprimata.

Europa de Est, Tarile Baltice, si, in mai mica masura, Georgia si Ucraina, au reusit sa se desprinda de fostul imperiu sovietic, dar se confrunta si acum cu mostenirea vie a acestuia. Vechile structuri din nomenclatura si politia secreta comunista au mentinut pozitii privilegiate in mediul politic, de afaceri, in mass-media, precum si in interiorul institutiilor statului, inca insuficient lustrate. Aceste grupuri sunt principalul generator de coruptie si, in acelasi timp, calea prin care Rusia isi poate promova interesele si mentine influenta in aceste tari.

De obicei e scapata din vedere si situatia din America Latina. In 1990, pe cand punea bazele Forului de la Sao Paolo, Fidel Castro planuia sa recupereze in America Latina ceea ce marxismul pierduse in Europa de Est; acest continent este acum rosu, sub controlul Forului, in cadrul caruia lucreaza coordonat, in spirit leninist, partide de  stanga legale, guvernamentale, si organizatii narco-teroriste.

In Africa, dupa prabusirea imperiului colonial sovietic, s-au mentinut regimuri dictatoriale post-marxiste care impiedica in continuare dezvoltarea acestor tari.

Raportul „Subminarea democratiei”, realizat anul trecut de Europa libera si Freedom House, descrie pericolul la adresa sistemului democratic reprezentat de regimuri autoritare moderne precum China, Rusia, Venezuela, Iran si Pakistan. Astfel,   ajutorul extern masiv acordat fara vreo exigenta de catre tari ale acestui grup pericliteaza eforturile lumii civilizate privind buna guvernare si combaterea coruptiei in tarile care depind de sprijin extern. De exemplu, China a devenit cel mai mare creditor al Africii. Raportul subliniaza si „distorsionarea” notiunii de democratie realizata cu ajutorul unor mari investitii externe facute in media de catre regimurile autoritare moderne. De asemenea, aceste regimuri au reusit in mare masura sa deturneze activitatea unor organizatii internationale precum ONU, OSCE sau Organizatia Statelor Americane creand, in acelasi timp, institutii paralele care reinterpreteaza democratia, drepturile omului, rescriu istoria si educa o noua generatie ostila democratiei si civilizatiei occidentale.

Comunismul nu a disparut. Si-a schimbat doar, conform acelorasi invataturi ale lui Lenin, in mod „dialectic”, starea de agregare, ascunzandu-se in prezent sub aparente mai soft sau mai hard.

Comunismul e doar o stare de agregare a inamicului fundamental al civilizatiei occidentale – miscarea revolutionara, dupa cum arata filosoful brazilian Olavo de Carvalho. Miscarea revolutionara e o familie ideologica mai mare si mai veche, manifestata de-a lungul istoriei sub diferite forme, incepand de la erezia cathara, trecand prin Revolutia Franceza, iluminism, revolutia mexicana, etc, culminand cu aparitia bolsevismului si nazismului. Sunt diferite „proiecte de societate” care promit Raiul aici, pe pamant, si urmaresc cucerirea puterii totale, in numele unor utopii a caror realizare ar urma sa se produca in viitor, o perspectiva cu totul straina atat conservatorilor, cat si libertarienilor.

Miscarea revolutionara porneste de la o atitudine de revolta impotriva realitatii prezente. Cum stim, realitatea acestei lumi in care traim este imperfecta, fiind afectata de toate neajunsurile conditiei umane terestre: nedreptati, lipsuri, conflicte, boli. Mentalitatea revolutionara judeca si condamna fara drept de apel aceasta realitate, pe care vrea sa o distruga, impreuna cu toate radacinile ei, traditii venite din trecut.

Olavo de Carvalho considera mentalitatea revolutionara drept un fenomen de natura psihotica, un delir colectiv sistematizat, caracterizat printr-o serie de inversari: prezentul nu este judecat prin experienta imuabila a trecutului, ci printr-un proiect de viitor. „Proiectul”, fiind maret si generos, justifica orice mijloace, permitand astfel sa se inverseze raportul traditional dintre bine si rau, adevar si minciuna, asasin si victima.

Problemele umanitatii, sustin ideologii revolutiei, vor fi rezolvate in intregime cu mijloace pamantesti, numai sa fie pus in aplicare grandiosul plan, masele sa fie castigate pentru cauza, prin „educarea” in spiritul ideologiei respective, si, neaparat, sa fie re-educati, starpiti, sau redusi la tacere, dusmanii reali, sau imaginari, ai „progresului” colectiv – dupa caz, evreii, burghezii, reactionarii crestini, etc.

Filozoful brazilian considera ca apartinand miscarii revolutionare si diferite ideologii contemporane din aria stangii occidentale, ca: feminismul, ecologismul, teologia eliberarii, militantismul gay, etc. Se stie astazi cu precizie ca aceste miscari au fost masiv utilizate, adesea chiar initiate si finantate, de serviciile secrete sovietice in interiorul Lumii Libere, pentru subminarea acesteia, si pentru diminuarea capacitatii ei de aparare. Aceste miscari se inrudesc, de altfel, cu marxismul, dar si cu alte ideologii cu care au in comun conflictul deschis cu traditia religioasa iudeo-crestina: neopaganismul de tip New Age, militantismul ateist, darwinismul, malthusianismul, sau miscarea pentru un guvern mondial. Toate aceste miscari, aparent independente intre ele, chiar contradictorii – sub anumite aspecte, sunt unite, de fapt, prin ceea ce au ele mai important: tinta comuna a atacurilor lor, Civilizatia Iudeo-Crestina.

**Am ales sa folosim in acest articol termenul de libertarieni si nu pe cel de liberali, pentru a evita confuziile legate de acceptiunile diferite ce pot fi atribuite celui de-al doilea termen. Intelegem libertarianismul in sensul definitiei din The Concise Conservative Encyclopedia de Brad Miner: „a philosophy of limited government and individualism. The term has become useful in distinguishing a contemporary interpretation of classical liberalism from the […] welfare liberalism”.