CARTI PUBLICATE

Home / CARTI PUBLICATE

Volumele traduse, coordonate sau publicate de către experții și colaboratorii CADI urmăresc aceleași valori și principii care se regăsesc în celelalte activități ale fundației: curentele liberale și reconstrucția dreptei, analiza critică a ordinii instituționale curente, experimentul capitalist.

  • Ion Novăcescu, Linșajul mediatic în politica românească. 1919. Adevărul versus Ion I.C Bratianu (Colecția Adevărul) oferă cronica primului linșaj mediatic din presa românească, executat în 1919, timp de 333 de zile, de marele jurnalist Constantin Mille – părintele fondator al presei române moderne – și al său influent ziar, Adevărul, contra celui mai puternic om de stat al României Mari, premierul liberal Ion I.C Brătianu.
  • Ionuţ Sterpan și Dragoş Paul Aligică (editori), Dreapta intelectuală: Teorii şi şcoli de gândire ale dreptei contemporane occidentale (Humanitas, 2011) cuprinde o analiză a curentelor de idei care influențează intelectual dreapta politică occidentală, de la filosofii politice care definesc civilizaţia occidentală contemporană, critici ale unor fenomene culturale cu implicaţii instituţionale sau programe de cercetare fundamentală care au reformat disciplinele socio-umane, până la şcoli de gândire în macroeconomie, încercări filosofice şi sociologice de a explora relaţia capitalismului cu religia creştină sau aplicații ale teoriei economice la studiul fenomenului creşterii economice. Recenziile au exprimat speranţa că volumul, prima încercare de acest fel din România, va contribui în acelaşi timp la studiul disciplinelor socio-umane şi la modernizarea dezbaterii publice.
  • Valeriu Stoica și Dragoș-Paul Aligică, Reconstrucția Dreptei: între experimentul capitalist occidental și proiectul național românesc (Humanitas, 2009) revigorează dezbaterea împotriva arhitecturii așa-zis liberale care se revendică de la radicalismul antiliberal și anticapitalist al perioadei interbelice.
  • Tiberiu Schatteles, Economie, Epistemologie si Previziune (Tritonic 2007) recuperează şi repune în circuitul intelectual românesc gândirea lui Tiberiu Schatteles, unul dintre cei mai profunzi și originali cercetători din perioada României socialiste în domeniul previziunii şi planificării economice.

Sub umbrela fundației s-au publicat traduceri ale unor lucrări de referință în studiul teoriei economice și filosofiei politice:

  • Tom Palmer (ed.), Moralitatea Capitalismului. Ceea ce profesorii nu vă învață la școală, (Adevărul 2013), în traducerea lui Tudor Glodeanu, cu contribuții semnate, printre alții, de Mario Vargas Llosa, Vernon Smith, John Mackey si Ludwig Lachmann reprezintă o antologie care clarifică sursele valorii economice și avuției: creativitatea antreprenorială, drepturile de proprietate și piețele libere și demontează, rând pe rând, miturile anticapitaliste ale zilei de astăzi.
  • Richard E. Wagner și James M. Buchanan, Democrația în deficit: Moştenirea politică a lordului Keynes (Humanitas 2013), tradusă în limba română de Radu Șimandan, reprezintă o aplicare sistematică a teoriei alegerii publice la politica macroeconomică. Cartea analizează alegerile politicilor fiscale și monetare plecând de la presupunerea caracteristică științei economice conform căreia fiecare individ, chiar și când participă la procesul alegerii publice (individul in calitatea lui de votant, expert, bancher central, om politic), își urmărește propriul interes.
  • David Schmidtz, Elemente ale dreptății (Humanitas 2012) este o încercare filosofică de a arăta că virajul liberalilor moderni de la liberalismului clasic spre social-democrație este mai degrabă o greșeală. Împreună cu colegii săi de catedra de la Universitatea din Arizona, David Schmidtz este responsabil pentru poziția numărul 1 ocupată în 2010 și 2011 de programul de filosofie politică al Universității în topul Philosophical Gourmet – cel mai cunoscut clasament al departamentelor universitare din lume.
  • James Gwartney, Richard Stroup și Dwight Lee, Liberalismul economic. O introducere (Humanitas 2009), reeditat ulterior sub titlul Economia pentru toți: ce ar trebui să știe oricine despre avuție și proprietate (Tritonic 2015), este un ghid de gândire economică care trasează liniile de demarcaţie dintre teorii economice ale creşterii economice şi fantasmele progresului.