CADI-Eleutheria lanseaza cartea Moralitatea Capitalismului. Ceea ce profesorii nu va invata la scoala, editata de Tom Palmer si continand contributii semnate, printre altii, de Mario Vargas Llosa, Vernon Smith, John Mackey si Ludwig Lachmann. Cartea a aparut la Editura Adevarul, in traducerea lui Tudor Glodeanu. Antologia clarifica sursele valorii economice si avutiei: creativitatea antreprenoriala, drepturile de proprietate si pietele libere si demonteaza, rand pe rand, miturile anticapitaliste ale zilei de astazi. Cartea este disponibila in Librariile Adevarul din Bucuresti si din tara; gasiti atasate cateva fragmente selectate.

***
„Capitalismul este un sistem legal, social, economic și cultural care îmbrățișează egalitatea în drepturi și principiul „carierelor deschise talentului“ și care energizează inovația descentralizată și procesele de încercare și eroare – ceea ce economistul Joseph Schumpeter a numit „distrugere creativă“ – prin intermediul proceselor voluntare de schimb care au loc pe piață. Cultura capitalistă îi sărbătorește pe antreprenor, pe omul de știință, pe cel care-și asumă riscuri, pe inovator, pe creator. […]
Capitalismul pune creativitatea umană în slujba ome­nirii respectând și încurajând inovația antreprenorială, acel factor eluziv care explică diferența dintre modul în care tră­im acum și modul în care au trăit generație după genera­ție strămoșii noștri înainte de secolul al XIX-lea. Inovațiile care au schimbat în bine viața umană nu sunt doar științi­fice și tehnologice, ci și instituționale. Noi societăți comer­ciale de toate tipurile coordonează în mod voluntar munca a nenumărați oameni. Noi piețe financiare și instrumente fac conexiunea dintre deciziile de economisire și investiții luate de miliarde de oameni, 24 de ore din 24. (pp. 7-9)[…]
Capitalismul înseamnă a crea valoare, nu doar a munci din greu sau a face sacrificii sau a fi ocupat. Cei care nu înțeleg capitalismul se reped să sprijine programe de „creare de locuri de muncă“ pentru a da de muncă. Aceștia nu doar că n-au înțeles rostul muncii, ci n-au înțeles nici rostul capitalismului. într-o anecdotă des citată, economistului Milton Friedman i se arată construc­ția unui nou canal imens în Asia. Când acesta a remarcat că e ciudat că muncitorii mută cantități imense de pământ și piatră cu niște lopeți mici, mai degrabă decât cu echi­pamente specializate, i s-a răspuns: „Nu înțelegeți; acesta e un program de creare de locuri de muncă“. Răspunsul lui a fost: „A, credeam că încercați să construiți un canal. Dacă scopul vostru e să creați locuri de muncă, de ce nu le dați linguri în loc de lopeți?“ (Tom Palmer, pp. 7-10)

„Consensul nostru cu privire la drepturile de proprietate este cel care ne permite să ne asumăm sarcinile sociale complexe de tipul cooperării și al coordonării, prin intermediul cărora ne atingem scopurile.
Ar fi frumos dacă iubirea ar putea îndeplini această sarcină, fără a insista atât asupra interesului egoist și drep­turilor individuale, și mulți adversari ai liberalismului au oferit o viziune atrăgătoare a societății, bazată pe bunăvo­ința universală. Dar, după cum a subliniat Adam Smith, „în societatea civilizată [omul] are mereu nevoie de cooperarea și asistența multor, multor oameni“, însă chiar dacă ar avea toată viața la dispoziție n-ar putea să se împrietenească nici măcar cu o fracțiune din numărul total de oameni a căror cooperare îi e necesară. Dacă ne-am baza numai pe bună­voință ca să cooperăm, pur și simplu nu am putea îndeplini sarcini complexe. A miza pe interesul egoist al altor oameni, într-un sistem caracterizat de drepturi de proprietate bine definite și liber schimb, e singura cale de a organiza o soci­etate mai complicată decât un mic sat. […]

Criticii piețelor se plâng deseori spunând despre capi­talism că încurajează și răsplătește interesul egoist. De fapt, oamenii dau dovadă de interes egoist în orice sistem politic. Piețele le canalizează interesul egoist în direcții benefice din punct de vedere social. Pe o piață liberă oamenii își ating propriile scopuri aflând ce vor alții și încercând să le ofere acele lucruri.” (David Boaz, p. 51-55)
[…] China a făcut pași semnificativi în direcția libertății economice. A trecut doar puțin mai mult de un an de când China și-a revizuit constituția pentru a le permite oame­nilor să dețină, să cumpere și să vândă proprietăți private. De ce? Una dintre problemele cu care s-a confruntat gu­vernul chinez a fost aceea că oamenii cumpărau și vindeau proprietăți chiar dacă aceste tranzacții nu erau recunoscute de guvern. Această situație le-a dat prilejul reprezentanților autorităților locale să-i extorcheze pe cei care încălcau legea făcând tranzacții. Recunoscând drepturile de proprietate, guvernul central încearcă să submineze sursa corupției bi­rocrației locale, care este foarte greu de monitorizat și de controlat de la nivel central. Această schimbare constitu­țională, așa cum o văd eu, este o modalitate practică de a limita corupția guvernamentală endemică și intervențiile politice care frânează dezvoltarea economică. (Vernon Smith pp. 149-150)
“Cea mai admirabilă lecție pe care ne-o oferă culturile este că nu au nevoie să fie protejate de birocrați sau de comisari, să fie închise în spatele gratiilor de fier, sau să fie izolate de vameși pentru a rămâne vii și exuberante. Dimpotrivă, astfel de eforturi n-ar duce decât la ofilirea sau la trivializarea culturii. Culturile trebuie să fie libere, în per­manentă competiție cu alte culturi. Asta le reînnoiește și le revitalizează, permițându-le să evolueze și să se adapteze la viața care curge necontenit. în antichitate, latina n-a sufocat greaca; dimpotrivă, originalitatea artistică și profunzimea intelectuală a culturii elene au impregnat civilizația roma­nă și, prin intermediul ei, poemele lui Homer și filozofi­ile lui Platon și Aristotel s-au răspândit în întreaga lume. Globalizarea nu va duce la dispariția culturilor locale; în contextul unei lumi deschise, tot ceea ce e valoros și demn să supraviețuiască în culturile locale va găsi un teren fertil pe care să înflorească.” (Mario Vargas Llosa, p. 165)