Cred ca sunt suficiente doua idei cheie pentru a sustine ca in absenta notelor informative negative, colaborarea cu Securitatea nu incrimineaza deloc nici din punct de vedere juridic, nici moral. Prima este ca a vorbi cu sens despre vinovatie presupune existenta unei victime, a cuiva care sa fi avut de suferit / sa fi putut avea de suferit ca urmare a actiunilor acuzatului, iar a doua ca putem concepe o colaborare cu un agent rau care prin sine insasi sa nu ajunga sa genereze consecinte rele, sa nu “victimizeze” pe nimeni.

Sa luam argumentul:

1. Vinovatia presupune o victima.
2. Nu avem identificata nici o victima a acuzatului.
3. Acuzatul nu este vinovat. (din 1 si 2)

Cineva ar putea nega premisa (2) astfel:
“Cu totii, intrand in raza acestei institutii, ati trait mai bine pe seama noastra si a fricii noastre. Cu totii v-ati simtit mai importanti, cu totii ati avut un contract murdar facut in spatele nostru si pe spatele nostru si toti v-ati platit linistea, siguranta si tupeul cu spaimele, umilinta si nelinistea noastra.”

Acuza de mai sus are si un caracter juridic, nu numai moral. Actiunile conspirative in vederea incalcarii drepturilor si generatoare de frica sunt intr-adevar colaborari in vederea agresiunii. Dar ce se poate spune despre actiunile conspirative punct?

In virtutea individualismului metodologic (doar indivizii actioneaza) si al principiului responsabilitatii individuale, pentru a nega premisa (2) nu e suficient sa se sustina ca indivizii au avut de suferit ca urmare a actiunilor Securitatii si colaboratorilor luate impreuna sau insumat. Pentru a ataca concluzia, (3)-ul, acuza de mai sus trebuie interpretata astfel: Exista o cantitate de rau / suferinta / cost imputabil exclusiv acuzatului. Exista un rau marginal / aditional produs de actiuni identificabile ale acuzatului. Aceasta trebuie sa fie pozitia d-lui G. Liiceanu fata de doamna Mona Musca, daca vrea sa nege (3). Actiunile marginale ale doamnei Mona Musca chiar sunt identificate in textul citat: contractul cu Securitatea. Contractul cu Securitatea prin sine insusi /by itself e suficient ca sa incrimineze.

Pozitia ar putea fi usor sustinuta in contextul unei batalii intre doua tabere, cand cineva anterior neutru sau aflat in tabara A ar face vizibil celor din A angajamentul lui fata de tabara B; frica celor din A ar putea fi explicata usor data fiind informatia din mintile lor.

Este greu de vazut insa cum semnarea unui contract, prin sine insasi, ar putea produce frica de una singura. Pentru ca mecanismul de producere a raului de catre acea semnare sa fie credibil, avem nevoie de o tranzitie, o informatie cel putin subliminal indusa celor din A. Dar dat fiind ca contractul doamnei Monei Musca e secret, se taie tranzitia de la faptul fizic al semnarii contractului respectiv catre lumea subiectiva a senzatiilor si fara o tranzitie mentala, un fapt mental prin care subiectul sa interpreteze faptul fizic respectiv, semnarea insasi a contractului ramane un eveniment izolat de cei care nu stiu de el. Acesta este un motiv pentru care pozitia d-lui Liiceanu – anume ca un contract cu o organizatie rea constituie o actiune rea prin sine insasi – nu cred ca se sustine.

Cineva ar putea spune: “Da, dar informatia relevanta este acum prezenta in mintile celor carora atunci le era frica.” E adevarat, insa acuzatului nu ii era imputata anxietatea de acum, ci cea de atunci, or anxietatea de atunci nu putea fi produsa printr-un catalizator din viitor.

Lucrurile par mai tulburi cand inlocuiesc “contract” cu “colaborare”, o mutare importanta din punct de vedere retoric pentru un adept al pozitiei Liiceanu. Aceasta pentru ca “colaborare” de multe ori e folosit cu incarcatura normativa, ca prescurtare pentru “colaborare intru sau in vederea a ceva rau”. Daca folosim asa, nu mai e nimic de discutat, ci iese analitic ca colaboratorul e rau / vinovat. Problema pe care am discutat-o este daca “colaborarea ca atare” cu o organizatie rea – indiferent de lucrurile in vederea carora s-a colaborat – este o fapta rea in sine. Testul pentru pozitia “Da!” este cuplarea colaborarii ca atare cu consecinte neutre sau bune, plauzibil daca s-au dat numai note informative irelevante pentru scopul nostru (cutare coleg de catedra e melancolic, studentul iranian Y vrea sa-i sparga nasul studentului irakian Z) sau pozitive (cutare coleg aplauda tare la sedinta de partid). Daca suntem atenti la idee, putem vorbi de “colaborare” fara sa se schimbe analiza situatiei si concluzia initiala, acuzatul nu este vinovat..

Argumentul principal al textului se termina aici. Prelungesc insa textul cu o analogie usor de inteles mai ales pentru libertarieni. Atrag atentia ca in situatia care urmeaza sa fie descrisa, informatia relevanta chiar este prezenta in momentul in care colaborarea cu organizatia rea este in curs. Deci daca intuitia multora va spune ca acuzatul este nevinovat in aceasta situatie, a fortiori le va spune ca e nevinovat si un acuzat in prima situatie.

1. Un contract cu o organizatie rea constituie o actiune rea.
2. Statul e o organizatie rea.
3. Oricine are un contract cu statul comite prin aceasta o actiune rea. (din 1 si 2)
4. Profesorii nostri au un contract cu statul.
5. Profesorii nostri au comis o actiune rea. (din 3 si 4) (Se poate spune de exemplu ca au produs altora lehamite sau frica prin faptul ca activeaza in universitati subventionate in loc de universitati taxate).

Ne putem imagina ca intr-un anarho-capitalism viitor va exista o culpabilizare a vechilor functionari la stat. Pozitia gen Liiceanu s-ar potrivi aici, si ar avea suficienta baza metafizica (din cauza ca tot timpul informatia despre cine sunt functionarii a fost prezenta) incat sa tina. Chiar si asa insa, cred ca ar fi slaba. Multi dintre profesorii nostri sunt cei de la care am invatat libertarianismul si in consecinta vor fi lucrat pentru “revolutia” / schimbarea institutionala mentionata. Iar mutand in prima situatie ceea ce trebuie mutat, in lumina dovezilor de pana acum, d-na Mona Musca este fata de ceilalti politicieni ceea ce sunt profesorii de la care am invatat libertarianismul fata de cei de la care nu l-am invatat.