Free Market Road Show (Conferinta 18 mai 2013)

Home / Free Market Road Show (Conferinta 18 mai 2013)

În 2013, CADI a găzduit conferința A economisi sau a nu economisi? Vor putea programele de austeritate salva Europa singure? împreună cu Centrul de Studii Europene București și Austrian Economics Center Vienna. Conferința a pus problema austerității și reglementării în Europa, dezbătând eficiența măsurilor intervenționiste. Evenimentul face parte dintr-un lanț de conferințe organizate anual, începând cu 2008, pentru a discuta probleme economice actuale și posibile soluții în aria Europei și Caucazului. În fiecare an, printre invitați se numără vorbitori internaționali cunoscuți, economiști, lideri politici, membri ai unor think-tank-uri care au ca obiective analiza politicilor economice guvernamentale și schimburi de viziuni privind economia de piață și politici relevante. Ediția de la București a fost organizată în parteneriat cu CADI-Eleutheria pe 18 mai 2013 și a avut printre invitați pe Lorenzo Montanari, Americans for Tax Reform; Dan Mitchell, Cato Institute; Gia Jandieri, New Economic School din Georgia; Valentin Ionescu, Institutul Ordoliberal.