Aceasta carte ne ofera cronica primului linsaj mediatic din presa romaneasca, executat in 1919, timp de 333 de zile, de marele jurnalist Constantin Mille – parintele fondator al presei romane moderne – si al sau influent ziar, Adevarul, contra celui mai puternic om de stat al Romaniei Mari, premierul liberal Ion I.C Bratianu. In urma acelui razboi politico – mediatic, de o agresivitate si o creativitate nemaintalnite, omul politic a fost trantit de la putere si a pierdut primele alegeri organizate in baza votului universal, pe care tocmai il introdusese in tara. De atunci a ramas in constiinta colectiva celebra zicala: “Nimeni nu poate castiga un razboi cu presa!”

