*Publicat initial in revista 22 in colectia ‘Fuzionismul: Un experiment doctrinar al dreptei moderne’.
“A navigator for whom two lighthouses can mark extreme point of danger relative to his present position knows that by going back and making a wholly different approach, the two lighthouses will fuse together to form a single object to the vision, confirming the safety of his position. They are then said to be «in range»” ( William F. Buckley Jr.)
O discutie despre succesul sau esecul fuzionismului – demers intelectual si politic nascut in America si in circumstante americane si la al carui export pe meleaguri europene si romanesti nu putem decit spera – pare astazi, in plina revolutie obamista, ceea ce ei numesc acolo “an exercise in futility”.
In America nu e tocmai vremea dezbaterilor oricat de rafinate pe marginea avantajelor si dezavantajelor asocierii dintre adeptii liberalismului clasic si cei ai numeroaselor curente conservatoare. E vremea “tea party”, adica vremea rezistentei impotriva proiectului de transformare fundamentala – pe baze egalitariste, etatiste, relativiste si colectiviste – transformare fara precedent a intregii societati americane pe care a lansat-o administratia Barack Obama.
Cand statul se extinde cu o asemenea agresivitate, cand nebunia supra-reglementarii a cuprins toata suflarea politica a Americii si a lumii, cind piata libera este sub asediu din partea unor elite politice incapabile sa mai inteleaga adevarul simplu ca nu poti cheltui mai mult decat produci, cind libertatea individuala este asediata de “entitlement programs”, “collective empowerment” si “community organizing”, cind cultivarea diferentei si diversitatii se face pe seama libertatilor fundamentale inscrise in Constitutie, a dezbate diferentele ireconciliabile dintre libertarianism si conservatorism este similar cu a discuta despre sexul ingerilor cand turcii sunt la portile cetatii.
Poate ca libertarianul crede ca libertatea individuala este scop in sine validat de Ratiune, iar conservatorul ca este numai un mijloc in vederea atingerii unor teluri morale legate de cultivarea virtutilor care isi gasesc o ancora mai ferma in credinta in Dumnezeu; dar acum au amandoi o urgenta mai mare: sa apere corabia libertatii de stancile spre care o duce vantul unei istorii care nu mai tine seama zilele acestea nici de Ratiune, nici de Dumnezeu sau traditie.
Poate ca au opinii diferite, uneori ireconciliabile despre rolul statului in privinta legalizarii casatoriilor gay, a sexului, a imperativului Marley-ian “legalize marijuana!” sau a sinuciderii, dar cu siguranta libertarienii si conservatorii sunt de acord ca un stat care isi extinde puterea asupra alegerilor privind viata si moartea cetatenilor sai in numele garantarii asistentei medicale universale este o amenintare pentru toti.
Este posibil sa nu aiba aceleasi opinii asupra limitelor exacte ale pietei libere, capitalismului si beneficiilor unei societati (post)industriale, dar cu siguranta nu vor accepta cu usurinta nici unul nici altul ca “General Motors” sa fie salvata cu bani publici numai pentru ca este “too big to fail”. Poate vor conveni in cele din urma ca proiectul de reforma financiara aflat in dezbaterea Senatului introduce, dupa vorbele lui Richard W. Rahn, “fascismul financiar” in America.
Pot dezbate la infinit daca obligatia constitutionala a statului federal de a-si apara cetatenii acopera si razboaiele din Afganistan si Irak, daca ordinea care insoteste un imperiu liberal este sau nu preferabila unei lumi multipolare intemeiate exclusiv pe raporturi de putere; dar pot fi de acord cel putin ca amenintarea jihadista este cat se poate de reala de vreme ce produce efecte dramatice in privinta libertatii de expresie si a controlului vietii private chiar pe pamant american.
Si, desigur, vor fi de acord ca banii contribuabililor stau cel mai bine in buzunarele lor, nu ale statului si ca initiativa privata si spiritul antreprenorial individual sunt singurele care pot reda bunastarea tuturor.
Pentru navigatorul contemporan pe apele politicii, diferenta dintre lumina farului conservator si a farului libertarian este mai putin importanta. Aceasta pentru ca din pozitia in care se situeaza navigatorul, diferentele se estompeaza si cele doua suvoaie de lumina provenind de cele la doua faruri indepartate se contopesc intr-o raza unica. Nu este necesar si nici dezirabil ca ele sa se confunde in totalitate pentru ca de la distanta ar trebui sa fim in masura sa citim un singur mesaj clar: “Atentie, pericol de tiranie!”
