*Publicat initial in revista 22 in colectia ‘Fuzionismul: Un experiment doctrinar al dreptei moderne’.
Exista la noi o iritare indreptatita fata de analiza politica. Modelul batutului apei in piua, al diversiunii deliberate si pervertirii nerusinate a realitatii e cel mai raspindit in media romaneasca. Analiza politica e fondata in Romania de Brucan si Boda si popularizata de Gidea si Ciutacu. E firesc ca cea mai mare parte a oamenilor de buna credinta sa gaseasca discutiile despre politic o pierdere de vreme.
De ce e teoria importanta?
Teoria politica e un catalizator pentru realitate, e capabila sa accelereze clarificarea doctrinara in momentele de criza. Ea ramine o teorie slaba in sensul definitiei teoriei stiintifice pentru ca predictiile ii sint deseori infirmate iar deductiile ajustate din mers. Doctrinele politice, chiar si cele mai perverse, au insa nevoie de justificare. Valorile, fara motive, sint doar cuvinte din dictionar. De aceea, departe de a fi produsul sterp al unor intelectuali rupti de realitate, teoria politica veritabila e tocmai pamintul hranitor in care cresc doctrinele si miscarile intelectuale si din care se nutresc miscarile politice. Miscari care guverneaza cit se poate de concret si pragmatic. Asadar, preocuparile teoretice in politica nu sint pierdere de vreme.
Fuzionismul este important pentru dreapta romaneasca tocmai pentru ca ofera un model in care demersul intelectual, teoretic, e capabil sa schimbe realitatea politica si economica. Astfel de aliante doctrinare sau ideologice care dau batai de cap politologilor sint in primul rand instrumente de interventie asupra realitatii si platforme de guvernare, mai mult decit constructe teoretice.
Trei lectii fuzioniste pentru PDL
Prima: Fuzionismul este o reactie de aparare. Parafrazind pe Kristol, fuzionistul e “un libertarian asediat de fictiune”, fictiunea libertatii in afara moralei. Aceste aliante politice de curente ale dreptei se nasc nu din speculatie ci din nevoia de a raspunde unei amenintari comune. La noi securistii si comunistii reciclati in oameni de afaceri de succes sint generatorii acestei fictiuni amenintatoare a libertatii fara morala si un inamic redutabil, dupa cum bine explica Gelu Trandafir. Daca Basescu a identificat corect inamicul, PDL are inca prea multe complicitati de care trebuie sa scape.
A doua: Fuzionismul este un paradox. Fuziunea teoretica e, de fapt, imposibila. Libertarienii si conservatorii nu vor putea fuziona niciodata, dupa cum observa Camil Ungureanu. Alianta e circumstantiala la scara istorica. Poate fi insa extrem de solida la nivelul citorva cicluri electorale. Individualizarea curentelor politice e mai importanta decit fuziunea lor fortata care nu poate duce decit la explozie. Pentru PDL intrebarea nu e cine pe cine absoarbe ci cum facem sa avem curente politice distincte si aliante interne pragmatice. Miscarea crestin-democrata formata in jurul lui Theodor Baconschi si Emil Boc pare sa demonstreze ca cel putin o parte a PDL a inteles bine riscurile unitatii fortate.
A treia: Libertarianismul si conservatorismul sunt despre libertate: Grover Norquist vorbeste despre conservatorii si libertarienii care “vor sa fie lasati in pace”. Libertatea e un concept mult prea general pe care miscarile politice de dreapta au nevoie sa-l “traduca” si sa-l precizeze incit el sa-si recapete intelesul unificator. O alianta sau grup de aliante de dreapta care promite “statul care ne lasa in pace” va fi relevanta pentru un spectru electoral larg. Iata de ce PDL trebuie sa arate pina in 2012 ca e capabil sa guverneze in aceasta directie, sa reformeze Romania in directia statului care ne lasa mai mult in pace. Iar miscarile si aliantele curentelor de dreapta din interiorul PDL vor trebui sa traduca conceptul de libertate intr-un obiectiv comun si practic, familiar simpatizantului de dreapta de rind.
