Dezastrele ne aseaza temporar intr-o stare in care suntem mai usor de manevrat. Aceasta este “doctrina socului”, a angaja sau a profita de forme ale socului in scopul acapararii puterii. Metoda se regaseste si la nivel institutional: un prim soc, un dezastru natural sau un razboi, pregateste terenul pentru implementarea de catre o elita, a sistemului instituitional dorit. Odata implementat, rezistenta e controlata cu ajutorul terapiilor de soc propriu-zise, e.g. tortura aplicata unor opozanti.

Ideea cartii lui Naomi Klein, The Shock Doctrine. The Rise of Disaster Capitalism, noua biblie a antiglobalistilor si miscarilor de stanga de pretutindeni e sa gaseasca situatii istorice in care metoda e pusa in slujba capitalismului: Pinochet in Chile, Sachs in Bolivia, Rumsfeld in Irak. Strategia cartii sta in alaturarea elementului brutal si nedemocratic al acestor situatii cu fragmente din ideile lui Milton Friedman. Milton Friedman si elitele capitaliste, spune ea, au inteles aceasta filosofie a controlului si s-au folosit de ea pentru a implementa un model economic nepopular.

1. In ce masura se aplica criticile capitalismului corporatist si in ce masura capitalismului simpliciter (capitalismului concurential)?
2. Cat de reprezentative pentru raspandirea capitalismului sunt situatiile istorice descrise de Naomi Klein? In ce masura se aplica modelul momentului 1989?
3. In ce masura poate fi vorba de conspiratii?
4. Carui fapt se datoreaza succesul cartii?
5. Care sunt instrumentele prin care putem observa ca modelul capitalist este nepopular?

Prezinta: Ionut Sterpan

Texte de citit:

Naomi Klein – The Shock Doctrine. The Rise of Disaster Capitalism. Introduction.

Johan Norberg – The Klein Doctrine. The Rise of Disaster Polemics