Workshop CADI, vineri 28 ianuarie 2011, ora 18: Limitele transparentei guvernamentale

Home / Workshop CADI, vineri 28 ianuarie 2011, ora 18: Limitele transparentei guvernamentale

Vineri, 28 ianuarie, va invitam la CADI la ora 18:00 la o discutie despre secretizare si transparenta, pornind de la articolul profesorului american Dennis F. Thompson, „Democratic Secrecy”.

Introducere
„Nu atât secretizarea si democratia sunt în conflict, ci însasi ideea procesului democratic contine germenii conflictului. Unele dintre cele mai bune justificari pentru secretizare se bazeaza pe aceleasi valori fundamentale care sustin argumentul împotriva secretizarii.”

Fenomenul Wikileaks pare sa urgenteze o rezolvare transanta a problemei limitelor transparentei guvernamentale. Au guvernele dreptul sa pastreze secrete fata de cetatenii lor? Orice guvern care detine secrete este un pericol la adresa libertatii, sau dimpotriva, existenta unor zone care scapa exigentelor transparentei absolute este o preconditie pentru salvgardarea libertatii? Daca exista secrete care, odata dezvaluite, ar pune în pericol vietile unor nevinovati, ar periclita tratative diplomatice importante sau ar împiedica administrarea legii în parametri optimi, nu cumva se justifica limitarea transparentei?

Programul workshopului
18.00: Prezinta Tudor Glodeanu
18.15: Discutie

Textul de citit
Dennis F. Thompson (1999). „Democratic Secrecy”. Political Science Quarterly 114(2), pp. 181-193
http://cadi.ro/docs/workshop/2011-01-28-Thompson.pdf